Euroins a intrat in insolventa

Autoritatea de Supraveghere Financiara a decis retragerea autorizatiei de functionare a Euroins Romania astfel ca asiguratorul a intrat in insolventa .
Intr-o sedinta din data de 16.03.2023, Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a decis sa retraga autorizatia de functionare a societatii Euroins Romania, constatand indiciile starii de insolventa a companiei.
Euroins este asiguratorul cu cea mai mare cota de piata pe segmentul RCA avand peste 2.5 milioane de clienti iar un posibil faliment ingrijoreaza posesorii de autohevicule din Romania pentru ca anticipeaza ca, de acum inainte, nu vor mai putea incheia asigurari ieftine.
Consiliul ASF, in aceeasi sedinta, a mai hotarat promovarea unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment si numirea Fondului de Garantare a Asiguratilor (FGA) ca administrator interimar al societatii, cu sarcina de a asigura administrarea si conducerea activitatii asiguratorului si adoptarea masurilor necesare pentru conservarea patrimoniului.
Astfel, atributiile conducerii Euroins Romania se suspenda de drept iar mandatul FGA ar urma sa inceteaza la numirea lichidatorului judiciar.
Potrivit unui comunicat ASF, la data de 30.06.2022 societatea Euroins nu detinea fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situatie care s-a mentinut si la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerintei de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri in cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri in cuantum de 1,75 miliarde lei.
Decizia retragerii autorizatiei a fost luata in conditiile in care situatia Euroins Romania nu face fiabila aplicarea unei proceduri de rezolutie.
Decizia Consiliului ASF se bazeaza pe o ampla analiza a situatiei Euroins Romania, se mai mentioneaza in comunicatul transmis publicului. Incepand cu anul 2020, Euroins a facut obiectul unor actiuni intense de control care au avut drept rezultat evidentierea situatiei reale a societatii.
Intre februarie 2020 si ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sanctiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 actiuni de control. Toate sanctiunile aplicate de ASF societatii Euroins Romania au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instantele de judecata carora societatea li s-a adresat in contestarea masurilor.
Politele de asigurare incheiate de clienti la Euroins Romania raman valabile, inca 90 de zile dupa data pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de faliment, data necunoscuta la acest moment.
Recomandarea pe care o fac brokerii de asigurari pentru detinatorii de polite RCA la Euroins este denuntarea si rascumpararea imediata a asigurarii RCA Euroins si de a incheia o noua asigurare RCA cu decontare directa la un alt asigurator.